Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 18
21. căci am păzit căile Domnului, şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.
SMS 22. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
SMS 23. Am fost fără vină faţă de El, şi m-am păzit de fărădelegea mea.
SMS 24. De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.
SMS 25. Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit;
SMS 26. cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui.
SMS 27. Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi smereşti privirile trufaşe.
SMS 28. Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.
SMS 29. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.
SMS 30. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.
SMS
meniu prim"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~