Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 22
Către mai marele cântăreţilor.
1. Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit, şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?
2. Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă.
3. Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.
4. În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi-i izbăveai.
5. Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine.
6. Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
7. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:
8. "S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!" -
9. Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţâţele mamei mele;
10. de când eram la sânul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~