Citește Biblia DCO Psalmii capitolul 73
11. şi zice: "Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?"
12. Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
13. Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
14. căci în fiecare zi sunt lovit, şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
15. Dacă aş zice: "Vreau să vorbesc ca ei", iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16. M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
17. până ce am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
18. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd.
19. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.
20. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~