Citește Biblia DCO Exodul capitolul 4
Ex 3.20Eu Îmi voi întinde mâna, şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi.'
Ex 7.3-13Eu voi împietri inima lui Faraon, şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului.
Ex 9.12-35Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.
Ex 10.1Domnul a zis lui Moise: "Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor,
Ex 14.8Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă.
Deut 2.30Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el; căci Domnul, Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat, şi i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale, cum vezi azi.
Ios 11.20Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-şi împietrească inima şi să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească, după cum poruncise lui Moise Domnul.
Isa 63.17Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale, şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!
Ioan 12.40"Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec."
Rom 9.18Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~