Ex 8.22 Dar, în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia.
meniu prim "În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora." ~ Anonim ~