Citește Biblia DCO Eclesiastul capitolul 1
Totul este deşertăciune.
1. Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
2. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
3. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
4. Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.
5. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
6. Vântul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
7. Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
8. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
9. Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: "Iată ceva nou!" de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
meniu prim"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~