Citește Biblia DCO Isaia capitolul 11

Setări Biblia
Ps 72.2-4
Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.
Apoc 19.11
Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă "Cel credincios" şi "Cel adevărat", şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
Iov 4.9
Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.
Mal 4.6
El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!
2Tes 2.8
Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
Apoc 1.16
În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.
Apoc 2.16
Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele."
Apoc 19.15
Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
Pagina 1 din 1
capitolul 11 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 11 >> Citește Biblia DCO Isaia capitolul 11 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~