Citește Biblia DCO Isaia capitolul 27

Setări Biblia
1. În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur); şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel); şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul).
2. În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese:
3. "Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni.
4. N-am nici o mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi-i voi arde pe toţi,
5. afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine."
6. În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui.
7. L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau?
8. Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năpraznică a vântului de răsărit.
9. Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită, şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astartei şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.
10. Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată şi părăsită ca pustia. În ea paşte viţelul, în ea se culcă şi-i mănâncă ramurile.

Pagina 1 din 2
capitolul 27 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCO Isaia capitolul 27 | FiiLumina
meniu prim
“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~