Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 42

Setări Biblia

Împotriva lui Ieremia.

1. Toate căpeteniile oştilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, şi tot poporul de la cel mai mic până la cel mai mare, au înaintat,
2. şi au zis proorocului Ieremia: "Fie bine primită înaintea ta rugămintea noastră! Mijloceşte pentru noi la Domnul, Dumnezeul tău, pentru toţi cei ce au mai rămas, căci eram mulţi, dar am mai rămas numai un mic număr, cum bine vezi tu însuţi cu ochii tăi.
3. Binevoiască Domnul, Dumnezeul tău, să ne arate drumul pe care trebuie să mergem şi să ne spună ce avem de făcut!"
4. Proorocul Ieremia le-a zis: "Am auzit! Iată că mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, după cererea voastră, şi vă voi face cunoscut, fără să vă ascund ceva, tot ce vă va răspunde Domnul!"
5. Atunci ei au zis lui Ieremia: "Domnul să fie un martor adevărat şi credincios împotriva noastră, dacă nu vom face tot ce-ţi va porunci Domnul, Dumnezeul tău, să ne spui!
6. Fie bine, fie rău, noi vom asculta de glasul Domnului, Dumnezeului nostru, la care te trimitem, ca să fim fericiţi, ascultând de glasul Domnului, Dumnezeului nostru!"
7. După zece zile, cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia.
8. Şi Ieremia a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toate căpeteniile oştilor, care erau cu el, şi pe tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare,
9. şi le-a zis: "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, la care m-aţi trimis, să-I aduc înainte rugăciunile voastre:
10. ,Dacă veţi rămâne în ţara aceasta, vă voi face să propăşiţi în ea, şi nu vă voi nimici, vă voi sădi şi nu vă voi smulge; căci Îmi pare rău de răul, pe care vi l-am făcut!

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 42 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 42 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~