Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 44

Setări Biblia

Mustrarea Iudeilor în Egipt.

1. Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi Iudeii, care locuiau în ţara Egiptului, la Migdol, la Tahpanes, la Nof şi în ţara Patros:
2. "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Aţi văzut toate nenorocirile, pe care le-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda: iată că astăzi ele nu mai sunt decât nişte dărâmături, şi nimeni nu mai locuieşte în ele,
3. din pricina răutăţii, cu care au lucrat, ca să Mă mânie, ducându-se să tămâieze şi să slujească altor dumnezei, care nu erau cunoscuţi nici de ei, nici de voi, nici de părinţii voştri.
4. V-am trimis într-una pe toţi slujitorii Mei proorocii, ca să vă spună: ,Nu faceţi aceste urâciuni, pe care le urăsc.'
5. Dar ei n-au vrut s-asculte, n-au luat aminte, nu s-au întors de la răutatea lor, şi n-au încetat să aducă tămâie altor dumnezei.
6. De aceea s-a vărsat urgia Mea şi a izbucnit mânia Mea, şi în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului, care nu mai sunt decât nişte dărâmături şi un pustiu, cum se vede astăzi.
7. ,Acum, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Pentru ce vă faceţi voi singuri un rău atât de mare, ca să se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbaţi, femei, copii şi prunci, şi să nu mai rămână nici o rămăşiţă din voi?
8. Pentru ce Mă mâniaţi voi prin lucrările mâinilor voastre, aducând tămâie altor dumnezei ai ţării Egiptului, unde aţi venit să locuiţi pentru o vreme, ca să fiţi nimiciţi şi să ajungeţi o pricină de blestem şi de ocară printre toate neamurile pământului?
9. Aţi uitat nelegiuirile părinţilor voştri, nelegiuirile împăraţilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre şi nelegiuirile nevestelor voastre, săvârşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?
10. Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea şi poruncile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră şi înaintea părinţilor voştri.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 44 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 44 | FiiLumina
meniu prim
"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~