Citește Biblia DCO Ieremia capitolul 8
11. Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ,Pace! Pace!' Şi totuşi pace nu este.
trimiteri 2
SMS 12. Vor fi daţi de ruşine, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine; de aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad, şi vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul."
trimiteri 2
SMS 13. "Vreau să isprăvesc cu ei, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici smochine în smochin, şi frunzele se vor vesteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele." -
trimiteri 4
SMS 14. "Pentru ce şedem jos?" "Strângeţi-vă, şi haidem în cetăţile întărite, ca să pierim acolo! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, ne sorteşte la moarte, ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.
trimiteri 3
SMS 15. Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!" -
trimiteri 1
SMS 16. "Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc."
trimiteri 3
SMS 17. "Căci iată că trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este nici un descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul."
trimiteri 2
SMS 18. "Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine.
SMS 19. Iată, strigătele fiicei poporului meu răsună dintr-o ţară depărtată." "Nu mai este Domnul în Sion?" "Nu mai este în ea împăratul ei?" - "Pentru ce M-au mâniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?" -
trimiteri 3
SMS 20. "Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!" -
SMS
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~