Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 12
Robia lui Zedechia şi risipirea poporului.
1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. "Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, care au ochi să vadă şi nu văd, urechi de auzit şi n-aud; căci sunt o casă de răzvrătiţi.
3. De aceea, fiul omului, pregăteşte-ţi lucrurile de călătorie, şi pleacă ziua, sub ochii lor! Pleacă, în faţa lor, din locul unde eşti şi du-te în alt loc: poate că vor vedea că sunt o casă de îndărătnici.
4. Scoate-ţi lucrurile ca nişte lucruri de călătorie, ziua, sub ochii lor; dar pleacă seara, în faţa lor, cum pleacă cei ce se duc în robie.
5. Să spargi zidul sub ochii lor, şi să-ţi scoţi lucrurile pe acolo.
6. Să le pui pe umăr sub ochii lor, să le scoţi afară pe negură, să-ţi acoperi faţa şi să nu te uiţi la pământ; căci vreau să fii un semn pentru casa lui Israel."
7. Am făcut cum mi se poruncise: mi-am scos lucrurile ziua ca pentru călătorie, seara am spart zidul cu mâna, şi le-am scos pe negură şi le-am pus pe umăr, în faţa lor.
8. Dimineaţa însă, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
9. "Fiul omului, nu ţi-a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: ,Ce faci?'
10. Spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Prorocia aceasta priveşte pe domnul care este la Ierusalim, şi pe toată casa lui Israel, care se află acolo.'
meniu prim"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~