Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat

Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 17

Setări Biblia
11. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
12. "Spune casei acesteia răzvrătite: "Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?" Şi spune: "Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpeteniile lui, şi i-a dus cu el în Babilon.
Ezec 2.5 ;Ezec 12.9 ;Ezec 17.3 ;2Imp 24.11 ;
13. A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legământ cu el, şi l-a pus să jure; dar pe mai marii ţării i-a luat cu el,
2Imp 24.17 ;2Cron 36.13 ;
14. ca împărăţia să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legământul, rămânându-i credincios.
Ezec 17.6 ;Ezec 29.14 ;
15. Dar el s-a răsculat împotriva lui, şi a trimis soli în Egipt, ca să-i dea cai şi un mare număr de oameni. Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul?\"
2Imp 24.20 ;
16. "Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care şi-a călcat jurământul şi al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri!
Ier 32.5 ;Ier 34.3 ;Ier 52.11 ;Ezec 12.13 ;
17. Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete.
Ier 37.7 ;Ier 52.4 ;Ezec 4.2 ;
18. El a nesocotit jurământul, până într-atât, că a rupt legământul, ba încă şi-a dat mâna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!
1Cron 29.24 ;Pl ;
19. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: \"Pe viaţa Mea că, întrucât a nesocotit jurământul făcut în Numele Meu, şi a rupt legământul Meu, voi face să se întoarcă asupra capului lui lucrul acesta.
20. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârşită de el faţă de Mine.
Ezec 12.13 ;Ezec 32.3 ;Ezec 20.36 ;
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 17 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 17 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~