Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 20

Setări Biblia
Deut 4.8
Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?
Neem 9.13-14
Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.
Ps 147.19-20
El descoperă lui Iacov Cuvântul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale.
Lev 18.5
Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!
Ezec 20.13-21
Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustie, ca să-i nimicesc.
Rom 10.5
În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea.
Gal 3.12
Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: "Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele".
Pagina 1 din 1
capitolul 20 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 20 >> Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 20 | FiiLumina
meniu prim
"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~