Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 24

Setări Biblia
11. Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înfierbânte arama, să i se topească murdăria dinăuntru, şi să i se şteargă rugina.
Ezec 22.15
Te voi risipi printre neamuri, te voi răspândi în felurite ţări, şi îţi voi nimici cu desăvârşire necurăţia din mijlocul tău. ;SMS
12. Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se dezlipeşte de el; rugina nu se va lua de pe el decât prin foc,
SMS
13. şi tu doreşti iarăşi nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentru că am vrut să te curăţ şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţită de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta.
Ezec 5.13
Îmi voi potoli astfel mânia, Îmi voi domoli astfel urgia cu ei, şi Mă voi răzbuna ca să ştie că Eu, Domnul, am vorbit în mânia Mea, vărsându-mi urgia peste ei. ;Ezec 8.18
De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta." ;Ezec 16.42
Îmi voi potoli mânia împotriva ta, şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat. ;SMS
14. Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întâmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu."
SMS
15. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
SMS
16. "Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi, şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea.
SMS
17. Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mânca pâinea de jale!"
Ier 16.5-7
"Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Să nu intri în nici o casă de jale, să nu plângi în ea, şi nici să nu te boceşti cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea şi îndurarea Mea. ;Lev 10.6
Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: "Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi, şi să Se mânie Domnul împotriva întregii adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui Israel, să plângă arderea care a venit de la Domnul. ;Lev 21.10
Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul, şi să nu-şi sfâşie veşmintele. ;2Sam 15.30
David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit, şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul, şi suiau plângând. ;Mic 3.7
Văzătorii vor fi daţi de ruşine, ghicitorii vor roşi, toţi îşi vor acoperi barba; căci Dumnezeu nu va răspunde. ;SMS
18. Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.
SMS
19. Poporul mi-a zis: "Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?"
Ezec 12.9
"Fiul omului, nu ţi-a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: ,Ce faci?' ;Ezec 37.18
Şi când îţi vor zice copiii poporului tău: "Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă lucrul acesta?" ;SMS
20. Eu le-am răspuns: "Cuvântul Domnului mi-a vorbit, astfel:
SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 24 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 24 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~