Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 27
11. Cei din Arvad îţi umpleau zidurile cu războinicii tăi, şi oamenii viteji erau în turnurile tale. Ei îşi atârnau pavezele pe toate zidurile tale, şi-ţi desăvârşeau astfel frumuseţea.
Ezec 27.3Spune Tirului: ,Tu, care stai pe malul mării, şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Tirule, tu ziceai: ,Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe!'
;
SMS 12. Cei din Tars făceau negoţ cu tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug. Veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor şi cu plumb.
Gen 10.4Fiii lui Iavan: Elişa, Tarşiş, Chitim, şi Dodanim.
;
2Cron 20.36S-a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, care să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber.
;
SMS 13. Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale.
Gen 10.2Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
;
Apoc 18.13nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
;
SMS 14. Cei din casa Togarmei aduceau la târgul tău cai, călăreţi şi catâri.
Gen 10.3Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.
;
Ezec 38.6Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!
;
SMS 15. Cei din Dedan făceau negoţ cu tine; negoţul multor ostroave trecea prin mâinile tale; îţi aduceau ca bir coarne de fildeş şi de abanos.
Gen 10.7Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.
;
SMS 16. Siria făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine; ei veneau la târgul tău cu smarald, purpură, şi materii pestriţe cu in subţire, mărgean şi agat.
SMS 17. Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător, în schimbul mărfurilor tale.
1Imp 5.9Slujitorii mei le vor pogorî din Liban la mare, şi le voi trimite pe mare în plute până la locul pe care mi-l vei arăta: acolo, voi pune să le dezlege, şi le vei lua. Ceea ce cer în schimb, este să trimiţi merinde casei mele."
;
Ezra 3.7Au dat argint cioplitorilor de piatră şi tâmplarilor, şi merinde, băuturi şi untdelemn Sidonienilor şi Tirienilor, ca să aducă pe mare până la Iafo lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cir, împăratul Perşilor.
;
Fapt 12.20Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el; şi după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
;
Jud 11.33Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi până la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon au fost smeriţi înaintea copiilor lui Israel.
;
Ier 8.22Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?" -
;
SMS 18. Damascul făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine, cu tot felul de mărfuri, pe care le aveai din belşug; îţi dădea vin din Helbon şi lână albă.
SMS 19. Vedanul şi Iavanul, de la Uzal, veneau la târgul tău; fier lucrat, casie şi trestie mirositoare, erau schimbate cu tine.
SMS 20. Dedanul făcea negoţ cu tine cu învelitori de pus pe cal.
Gen 25.3Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost Aşurimii, Letuşimii şi Leumimii. -
;
SMS
meniu prim"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~