Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 30
21. ,Fiul omului, am frânt braţul lui Faraon, împăratul Egiptului; şi iată că nu-i vor lega rana ca să se vindece, nu-l vor obloji cu legături, nu-l vor lega ca să se întremeze, şi să poată mântui sabia.'
Ier 48.25Tăria Moabului este frântă, şi braţul lui zdrobit, zice Domnul."
;
Ier 46.11Suie-te în Galaad, şi adu leac alinător, fecioară, fiica Egiptului! Degeaba întrebuinţezi atâtea leacuri, căci nu este vindecare pentru tine!
;
22. De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe Faraon, împăratul Egiptului, şi-i voi rupe braţele, pe cel tare şi pe cel frânt, ca să-i cadă sabia din mână.
Ps 37.17Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineşte pe cei neprihăniţi.
;
23. Iar pe Egipteni îi voi împrăştia printre neamuri, şi-i voi risipi în felurite ţări.
Ezec 30.26Voi împrăştia pe Egipteni printre neamuri, îi voi risipi în felurite ţări, şi vor şti că Eu sunt Domnul."
;
Ezec 29.12Voi preface ţara Egiptului într-o pustietate în mijlocul altor ţări pustiite, şi cetăţile ei vor fi pustii între alte cetăţi pustii, timp de patruzeci de ani. Iar pe Egipteni îi voi risipi printre neamuri, şi-i voi împrăştia în felurite ţări.
;
24. În schimb, voi întări braţele împăratului Babilonului, şi-i voi pune o sabie în mână; iar braţele lui Faraon le voi frânge, ca să geamă înaintea lui cum gem cei răniţi de moarte.
25. Dar voi întări braţele împăratului Babilonului, iar braţele lui Faraon vor cădea. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi pune sabia Mea în mâna împăratului Babilonului, şi când o va întoarce împotriva ţării Egiptului.
Ps 9.16Domnul Se arată, face dreptate, şi prinde pe cel rău în lucrul mâinilor lui. (Joc de instrumente. Oprire.)
;
26. Voi împrăştia pe Egipteni printre neamuri, îi voi risipi în felurite ţări, şi vor şti că Eu sunt Domnul."
Ezec 30.23Iar pe Egipteni îi voi împrăştia printre neamuri, şi-i voi risipi în felurite ţări.
;
Ezec 29.12Voi preface ţara Egiptului într-o pustietate în mijlocul altor ţări pustiite, şi cetăţile ei vor fi pustii între alte cetăţi pustii, timp de patruzeci de ani. Iar pe Egipteni îi voi risipi printre neamuri, şi-i voi împrăştia în felurite ţări.
;
meniu prim"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~