Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 34
Ex 29.45Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, şi voi fi Dumnezeul lor.
Ezec 34.30Şi vor şti astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul lor, sunt cu ele, şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu."
Ezec 37.27Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
Ezec 37.22Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat, şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii.
Luc 1.32-33El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
Pagina 1 din 1
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~