Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 34
Isa 56.7îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele."
Ezec 20.40Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel, - zice Domnul, Dumnezeu - acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre, şi tot ce-Mi veţi închina.
Gen 12.2Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare.
Isa 19.24Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.
Zah 8.13După cum aţi fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot astfel vă voi mântui, şi veţi fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile!"
Lev 26.4vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da roadele.
Ps 68.9Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai întărit moştenirea Ta, sleită de puteri.
Mal 3.10Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~