Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 5
1. "Şi tu, fiul omului, ia o sabie ascuţită, ia-o ca brici de ras, şi trece-o peste cap şi barbă. Ia apoi o cumpănă de cântărit, şi împarte părul.
2. O treime din el arde-o în foc, în mijlocul cetăţii, când se vor împlini zilele împresurării; o treime ia-o şi taie-o cu sabia de jur împrejurul cetăţii; iar o treime risipeşte-o în vânt, căci voi trage sabia după ei.
3. Totuşi ia vreo câţiva peri din ei, şi strânge-i în poalele hainei tale.
4. Din aceştia să mai iei iarăşi vreo câţiva, să-i arunci în foc şi să-i arzi în foc. Din ei va ieşi un foc împotriva întregii case a lui Israel."
5. Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: "Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sunt ţări.
6. Dar el s-a răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele, şi s-a făcut mai vinovat decât neamurile şi ţările de primprejur; căci a nesocotit legile Mele, n-a urmat poruncile Mele.
7. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentru că aţi fost mai îndărătnici decât neamurile care vă înconjoară; pentru că n-aţi urmat poruncile Mele şi n-aţi împlinit legile Mele, şi n-aţi lucrat nici măcar după legile neamurilor care vă înconjoară; -
8. din pricina aceasta, aşa zice Domnul, Dumnezeu: ,Iată am necaz pe tine, şi voi aduce la îndeplinire în mijlocul tău judecăţile Mele, sub ochii neamurilor.
9. Din pricina tuturor urâciunilor tale, îţi voi face ce n-am mai făcut niciodată, şi nici nu voi mai face vreodată.
10. De aceea părinţii vor mânca pe copiii lor, în mijlocul tău, şi copiii vor mânca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta, şi voi risipi în toate vânturile pe toţi cei ce vor mai rămâne din tine.
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~