Citește Biblia DCO Ezechiel capitolul 9
1. Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: "Apropiaţi-vă voi care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!"
2. Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă.
3. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu.
4. Domnul i-a zis: "Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârşesc acolo.
5. Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: "Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi!
6. Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt!" Ei au început cu bătrânii, care erau înaintea Templului.
7. Şi El le-a zis: "Spurcaţi casa, şi umpleţi curţile cu morţi!... Ieşiţi..." Ei au ieşit, şi au început să ucidă în cetate.
8. Pe când ucideau ei astfel, şi eu stăteam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ, şi am strigat: "Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi urgia asupra Ierusalimului?"
9. El mi-a răspuns: "Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: ,Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!'
10. De aceea şi Eu voi fi fără milă, şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor."
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~