Citește Biblia DCO Daniel capitolul 5
Ospăţul lui Belşaţar şi luarea Babilonului.
1. Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor.
2. Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe care le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
3. Au adus îndată vasele de aur, care fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
4. Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră.
5. În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână, care a scris.
6. Atunci împăratul a îngălbenit, şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul.
7. Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul şi a zis înţelepţilor Babilonului: "Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât, şi va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei."
8. Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut nici să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului.
9. Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s-a înspăimântat foarte tare, faţa i s-a îngălbenit şi mai marii lui au rămas încremeniţi.
10. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: "Să trăieşti veşnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa!
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~