Citește Biblia DCO Iona capitolul 4

Setări Biblia

Nemulţumirea lui Iona, şi mustrările Domnului.

1. Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat.
2. S-a rugat Domnului, şi a zis: "Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!
3. Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!"
4. Domnul a răspuns: "Bine faci Tu de te mânii?"
5. Şi Iona a ieşit din cetate, şi s-a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar, şi a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea.
6. Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta.
7. Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme, care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s-a uscat.
8. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară, şi a zis: "Mai bine să mor decât să trăiesc!"
9. Dar Dumnezeu a zis lui Iona: "Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?" El a răspuns: "Da, bine fac că mă mânii până la moarte!"
10. Atunci şi Domnul a zis: "Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit.

Pagina 1 din 2
capitolul 4 din 4
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Iona >> Citește Biblia DCO Iona capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~