Citește Biblia DCO Zaharia capitolul 2

Setări Biblia
1. Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mână o funie de măsurat.
SMS
2. L-am întrebat: "Unde te duci?" Şi el mi-a zis: "Mă duc să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lăţime şi ce lungime are."
SMS
3. Şi îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, şi un alt înger i-a ieşit înainte.
SMS
4. El i-a zis: "Aleargă de vorbeşte tânărului acestuia, şi spune-i: Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor care vor fi în mijlocul lui;
SMS
5. Eu Însumi - zice Domnul - voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui, şi voi fi slava lui în mijlocul lui!
SMS
6. Fugiţi, fugiţi din ţara de la miază noapte! zice Domnul. Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.
SMS
7. Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!
SMS
8. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.
SMS
9. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor, - zice Domnul - şi ele vor fi prada celor ce le erau supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor m-a trimis.
SMS
10. Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul."
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 2 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Zaharia >> Citește Biblia DCO Zaharia capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~