Citește Biblia DCO Zaharia capitolul 7
Posturi şi binecuvântări.
1. În anul al patrulea al împăratului Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna lui Chisleu.
2. Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi, să se roage Domnului,
3. şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe prooroci: "Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?"
trimiteri 5 4. Atunci Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:
5. "Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?
trimiteri 5 6. Şi când mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi?
7. Nu cunoaşteţi cuvintele, pe care le-a vestit Domnul prin proorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui de primprejur, şi când şi partea de miază-zi şi câmpia erau locuite?"
trimiteri 1 8. Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:
9. "Aşa a vorbit Domnul oştirilor: Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.
trimiteri 5 10. Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său."
trimiteri 7
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~