Citește Biblia DCO Numeri capitolul 10
Plecarea din Sinai.
11. În ziua a douăsprezecea a lunii a doua a anului al doilea, s-a ridicat norul de pe cortul întâlnirii.
Num 9.17Când se ridica norul de pe cort, porneau şi copiii lui Israel; şi acolo unde se oprea norul, tăbărau şi copiii lui Israel.
;
12. Şi copiii lui Israel au pornit din pustia Sinai după taberele lor. Norul s-a oprit în pustia Paran.
Ex 40.36Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului.
;
Num 2.9-31Toţi cei din tabăra lui Iuda, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută optzeci şi şase de mii patru sute de bărbaţi, după oştirea lor. Ei să pornească cei dintâi.
;
Ex 19.1În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai.
;
Num 1.1Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis:
;
Num 9.5Şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întâi, seara, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe care le dăduse lui Moise Domnul.
;
Gen 21.21A locuit în pustiul Paran, şi mama sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului.
;
Num 12.16După aceea, poporul a plecat din Haţerot, şi a tăbărât în pustia Paran.
;
Num 13.3-26Moise i-a trimis din pustia Paran, după porunca Domnului; toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale copiilor lui Israel.
;
Deut 1.1Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustie, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.
;
13. Această întâie plecare au făcut-o după porunca Domnului dată prin Moise.
Num 10.5-6Când veţi suna cu vâlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la răsărit;
;
Num 2.34Şi copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe care le dăduse lui Moise Domnul. Aşa tăbărau ei, după steagurile lor; şi astfel porneau la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui.
;
14. Întâi a pornit steagul taberei fiilor lui Iuda, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Iuda era mai mare Nahşon, fiul lui Aminadab;
Num 2.3-9La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei, şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Iuda, Nahşon, fiul lui Aminadab,
;
Num 1.7pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab;
;
15. peste oştirea seminţiei fiilor lui Isahar era Netaneel, fiul lui Ţuar;
16. peste oştirea seminţiei fiilor lui Zabulon, era Eliab, fiul lui Helon.
17. Când a fost desfăcut cortul, au pornit întâi fiii lui Gherşon şi fiii lui Merari, ducând cortul.
Num 1.51Când va porni cortul, Leviţii să-l desfacă; şi când se va opri cortul, Leviţii să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea.
;
Num 4.24Iată slujbele familiilor Gherşoniţilor, slujba pe care vor trebui s-o facă şi ce vor trebui să ducă.
;
Num 4.31Iată ce este dat în grija lor şi ce au ei de dus, pentru toate slujbele din cortul întâlnirii: scândurile cortului, drugii lui, stâlpii lui, picioarele lui;
;
Num 7.6-8Moise a luat carele şi boii, şi le-a dat Leviţilor.
;
18. Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Ruben era mai mare Eliţur, fiul lui Şedeur;
Num 2.10-16La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei, şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur,
;
19. peste oştirea seminţiei fiilor lui Simeon, era Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;
20. peste oştirea seminţiei fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel.
meniu prim“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~