Citește Biblia DCO Numeri capitolul 25
Închinarea la idoli.
1. Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab.
trimiteri 5
SMS 2. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mâncat, şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor.
trimiteri 6
SMS 3. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel.
trimiteri 1
SMS 4. Domnul a zis lui Moise: "Strânge pe toate căpeteniile poporului, şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului."
trimiteri 4
SMS 5. Moise a zis judecătorilor lui Israel: "Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor."
trimiteri 3
SMS 6. Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o Madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa cortului întâlnirii.
trimiteri 1
SMS 7. La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării, şi a luat o suliţă în mână.
trimiteri 2
SMS 8. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel.
trimiteri 1
SMS 9. Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea.
trimiteri 2
SMS 10. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
SMS
meniu prim"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~