Citește Biblia DCO Numeri capitolul 5
Lev 5.5Când cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul.
Lev 26.40Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora
Ios 7.19Iosua a zis lui Acan: "Fiule, dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic".
Lev 6.5sau lucru pentru care a făcut un jurământ strâmb - ori care ar fi - să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~