Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat

Citește Biblia DCO Matei capitolul 15

Setări Biblia

Femeia Cananeancă.

21. Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.
Marc 7.24
Isus a plecat de acolo, şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n-a putut să rămână ascuns. ;
22. Şi iată că o femeie Canaaneancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: "Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac."
23. El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: "Dă-i drumul, căci strigă după noi."
24. Drept răspuns, El a zis: "Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel."
Mat 10.5-6
Aceştia sunt cei doisprezece, pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; ;Fapt 3.25-26
Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: "Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta." ;Fapt 13.46
Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: "Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. ;Rom 15.8
Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor; ;
25. Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: "Doamne, ajută-mi!"
26. Drept răspuns, El i-a zis: "Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!"
Mat 7.6
Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă. ;
27. "Da, Doamne", a zis ea, "dar şi căţeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor."
28. Atunci Isus i-a zis: "O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti." Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

A doua înmulţire a pâinilor.

29. Isus a plecat din locurile acelea, şi a venit lângă marea Galileii. S-a suit pe munte, şi a şezut jos acolo.
Marc 7.31
Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăşi prin Sidon la marea Galileii, trecând prin ţinutul Decapole. ;Mat 4.18
Pe când trecea pe lângă marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. ;
30. Atunci au venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi. I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit;
Isa 35.5-6
Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; ;Mat 11.5
Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. ;Luc 7.22
Şi, drept răspuns, le-a zis: "Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. ;
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 15 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Matei >> Citește Biblia DCO Matei capitolul 15 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~