Citește Biblia DCO Matei capitolul 27

Setări Biblia
41. Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El, şi ziceau:
42. "Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!"
Ps 22.8
"S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!" - ;
44. Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.
Marc 15.32
Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!" Cei răstigniţi împreună cu El, de asemenea îşi băteau joc de El. ;Luc 23.39
Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea, şi zicea: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mântuieşte-ne şi pe noi!" ;

Întunericul.

45. De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
Amos 8.9
În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază, şi voi întuneca pământul ziua în amiaza mare. ;Marc 15.33
La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. ;Luc 23.44
Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. ;
46. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, Lama Sabactani?" adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"
Evr 5.7
El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, ;Ps 22.1
Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit, şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? ;
47. Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: "Strigă pe Ilie!"
48. Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi i-a dat să bea.
Ps 69.21
Ei îmi pun fiere în mâncare, şi, când mi-e sete, îmi dau să beau oţet. ;Marc 15.36
Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi I-a dat să bea, zicând: "Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L pogoare de pe cruce!" ;Luc 23.36
Ostaşii de asemenea îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet, ;Ioan 19.29
Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I l-au dus la gură. ;
49. Dar ceilalţi ziceau: "Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască."
50. Isus a strigat iarăşi cu glas tare, şi Şi-a dat duhul.
Marc 15.37
Dar Isus a scos un strigăt tare, şi Şi-a dat duhul. ;Luc 23.46
Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi când a zis aceste vorbe Şi-a dat duhul. ;
|
Pagina 5 din 7
Sari la pagina:
capitolul 27 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Matei >> Citește Biblia DCO Matei capitolul 27 | pagina 5 | FiiLumina
meniu prim
"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~