Citește Biblia DCO Luca capitolul 7
31. Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?
Mat 11.16 ;
SMS 32. Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţa, şi strigă unii către alţii: ,V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns.'
SMS 34. A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: ,Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.'
SMS 35. Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei."
Mat 11.19 ;
SMS Femeia păcătoasă.
37. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor,
SMS 38. şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir.
SMS 39. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: "Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă."
Luca 15.2 ;
SMS 40. Isus a luat cuvântul, şi i-a zis: "Simone, am să-ţi spun ceva." - "Spune, Învăţătorule", I-a răspuns el. -
SMS
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~