Citește Biblia DCO Ioan capitolul 12
Ps 89.36-37Sămânţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele;
Ps 110.4Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec." -
Isa 9.7El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
Isa 35.8Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: nici un om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
Ezec 37.25Vor locui iarăşi în ţara, pe care am dat-o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, şi copiii copiilor lor, pe vecie, şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci.
Dan 2.44Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.
Dan 7.14-27I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
Mic 4.7Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi până-n veac!
Pagina 1 din 1
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~