Citește Biblia DCO Ioan capitolul 17
Ioan 6.39Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi.
Ioan 10.28Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
Evr 2.13Şi iarăşi: "Îmi voi pune încrederea în El." Şi în alt loc: "Iată-Mă, Eu şi copiii, pe care Mi i-a dat Dumnezeu!"
Ioan 18.9A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese: "N-am pierdut pe nici unul din aceia, pe care Mi i-ai dat."
1Ioan 2.19Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.
Ioan 6.70Isus le-a răspuns: "Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac."
Ioan 13.18Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.'
Ps 109.8Puţine să-i fie zilele la număr, şi slujba să i-o ia altul!
Fapt 1.20În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ,Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!' Şi: ,Slujba lui s-o ia altul!'
Pagina 1 din 1
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~