Citește Biblia DCO Ioan capitolul 21
Arătarea la marea Tiberiadei.
1. După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat:
2. Simon Petru, Toma zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei, şi alţi doi din ucenicii lui Isus, erau împreună.
Ioan 1.45 ;
Mat 4.21 ;
3. Simon Petru le-a zis: "Mă duc să prind peşte." "Mergem şi noi cu tine", i-au zis ei. Au ieşit, şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea.
4. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus.
Ioan 20.14 ;
5. "Copii", le-a zis Isus, "aveţi ceva de mâncare?" Ei i-au răspuns: "Nu".
Luc 24.41 ;
6. El le-a zis: "Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei, şi veţi găsi." Au aruncat-o deci, şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.
Luc 5.4-7 ;
7. Atunci ucenicul, pe care-l iubea Isus, a zis lui Petru: "Este Domnul!" Când a auzit Simon Petru că este Domnul şi-a pus haina pe el, şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.
Ioan 13.23 ;
Ioan 20.2 ;
8. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât ca la două sute de coţi.
9. Când s-au pogorât pe ţărm au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine.
10. Isus le-a zis: "Aduceţi din peştii, pe care i-aţi prins acum."
meniu prim"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~