Citește Biblia DCO Ioan capitolul 6
Înmulţirea pâinilor.
1. După aceea, Isus S-a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei.
2. O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.
3. Isus S-a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi.
4. Paştele, praznicul Iudeilor, erau aproape.
5. Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: "De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?"
6. Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.
7. Filip i-a răspuns: "Pâinile, pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Greceşte: dinari.); n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele."
8. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
9. "Este aici un băieţel, care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?"
10. Isus a zis: "Spuneţi oamenilor să şadă jos." În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~