Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 27
Fapt 2.41Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
Fapt 7.14Apoi Iosif a trimis să cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.
Rom 13.1Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.
1Pet 3.20care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~