Citește Biblia DCO Efeseni capitolul 1
Ps 8.6I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:
Mat 28.18Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
1Cor 15.27Dumnezeu, în adevăr, "a pus totul sub picioarele Lui". Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.
Evr 2.8toate le-ai supus sub picioarele lui." În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.
Efes 4.15-16ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Col 1.18El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.
Evr 2.7L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale:
Pagina 1 din 1
meniu prim"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~