Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 21
Omorurile ai căror făptuitori sunt necunoscuţi.
1. Dacă, în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău, se găseşte întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se ştie cine l-a lovit,
2. bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile de primprejur.
3. Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug.
4. Să ducă viţeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară nici nu se seamănă; şi acolo, să taie capul viţelei în vale.
5. Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.
6. Toţi bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale.
7. Şi, luând cuvântul, să zică: "Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se.
8. Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel." Şi sângele acela nu-i va fi pus în socoteală.
9. Astfel trebuie să curăţi din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.
Prinşii în război. Drepturile întâilor născuţi.
10. Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei,
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~