Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 26

Setări Biblia

Cele dintâi roade.

1. Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea,
SMS
2. să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coş, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.
Ex 23.19 ;Ex 34.26 ;Num 18.13 ;Deut 16.10 ;Prov 3.9 ;Deut 12.5 ;SMS
3. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, şi să-i spui: "Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da."
SMS
4. Preotul să ia coşul din mâna ta, şi să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău.
SMS
5. Apoi să iei iarăşi cuvântul, şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: "Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi, şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.
Osea 12.12 ;Gen 46.1-6 ;Fapt 7.15 ;Gen 46.27 ;Deut 10.22 ;SMS
6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie.
Ex 1.11 ;SMS
7. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.
Ex 2.23-25 ;Ex 3.9 ;Ex 4.31 ;SMS
8. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.
Ex 12.37-51 ;Ex 13.3-16 ;Deut 5.15 ;Deut 4.34 ;SMS
9. El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.
Ex 3.8 ;SMS
10. Acum iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!" Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 26 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 26 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~