Citește Biblia DCO Iosua capitolul 24

Setări Biblia
Deut 10.12
Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău,
1Sam 12.24
Temeţi-vă numai de Domnul, şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră; căci vedeţi ce putere desfăşoară El printre voi.
Gen 17.1
Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană.
Gen 20.5
Nu mi-a spus el că este sora sa? Şi n-a zis ea însăşi că el este fratele său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâini nevinovate."
Deut 18.13
Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.
Ps 119.1
Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!
2Cor 1.12
Lauda noastră este mărturia, pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
Efes 6.24
Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin.
Ios 24.2-23
Iosua a zis întregului popor: "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Părinţii voştri Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului (Eufrat); şi slujeau altor dumnezei.
Lev 17.7
Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei şi pentru urmaşii lor.

Pagina 1 din 2
capitolul 24 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 24 >> Citește Biblia DCO Iosua capitolul 24 | FiiLumina
meniu prim
"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~