Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 11
21. Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâinile lui Israel, care i-a bătut. Israel a pus mâna pe toată ţara Amoriţilor, care erau aşezaţi în ţara aceasta.
22. Au pus mâna pe tot ţinutul Amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc, şi de la pustie până la Iordan.
23. Şi acum, când Domnul, Dumnezeul lui Israel, a izgonit pe Amoriţi dinaintea poporului Său Israel, tu să le stăpâneşti ţara?
24. Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău Chemoş, nu vei stăpâni? Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul, Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim!
25. Eşti tu mai bun decât Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S-a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui?
26. Iată că sunt trei sute de ani de când locuieşte Israel la Hesbon şi în satele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malul Arnonului: pentru ce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta?
27. Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon."
28. Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Iefta să i le spună.
Fiica lui Iefta.
29. Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe în Galaad; şi din Miţpe din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon.
30. Iefta a făcut o juruinţă Domnului, şi a zis: "Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon,
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~