Citește Biblia TLM Geneza capitolul 19

Setări Biblia
11. Iar pe bărbaţii de la intrarea casei i-au lovit cu orbire, de la mic la mare, astfel că ei au obosit tot încercând să găsească intrarea.
trimiteri 2
12. Apoi bărbaţii aceia i-au zis lui Lot: „Mai ai pe cineva aici? Pe gineri, pe fiii tăi, pe fiicele tale şi pe toţi cei ce sunt ai tăi în oraş scoate-i din locul acesta!
trimiteri 2
13. Căci vom distruge locul acesta, fiindcă strigătul împotriva lor este tot mai puternic înaintea lui Iehova. De aceea, Iehova ne-a trimis să distrugem oraşul“.
trimiteri 2
14. Lot a ieşit deci şi le-a vorbit ginerilor lui, care urmau să le ia de soţii pe fiicele lui, şi a zis: „Sculaţi-vă! Ieşiţi din locul acesta, fiindcă Iehova o să distrugă oraşul!“ Dar ginerilor săi li se părea că glumeşte.
trimiteri 5
15. Totuşi, când s-au ivit zorile, îngerii au stăruit, spunându-i lui Lot: „Scoală-te! Ia-ţi soţia şi pe cele două fiice care se află aici, ca să nu pieri din cauza nelegiuirii oraşului!“
trimiteri 2
16. Şi, pentru că el zăbovea, bărbaţii aceia, datorită îndurării lui Iehova faţă de el, l-au apucat de mână, pe el, pe soţia lui şi pe cele două fiice ale lui, l-au scos şi l-au lăsat în afara oraşului.
trimiteri 3
17. Şi, imediat ce i-au scos la marginea oraşului, unul dintre ei a zis: „Scapă-ţi sufletul! Nu te uita în urmă şi nu te opri nicăieri în ţinutul Iordanului! Fugi în regiunea muntoasă, ca să nu pieri!“
trimiteri 5
18. Atunci Lot le-a zis: „Nu, Iehova, te rog!
trimiteri 1
19. Acum, slujitorul tău a găsit favoare în ochii tăi şi mare este bunătatea iubitoare pe care ai manifestat-o faţă de mine păstrându-mi sufletul în viaţă, dar eu ... eu nu pot fugi în regiunea muntoasă, căci mă tem că m-ar ajunge nenorocirea şi în mod sigur aş muri.
20. Te rog, oraşul acesta este destul de aproape ca să fug acolo şi este un lucru mic. Permite-mi, te rog, să fug acolo, pentru că este un lucru mic. Şi sufletul meu va rămâne în viaţă“.
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 19 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 19 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~