Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 15
11. Cu Absalom plecaseră două sute de bărbaţi din Ierusalim. Aceştia fuseseră chemaţi şi se duseseră fără să bănuiască ce se întâmpla şi fără să ştie nimic.
1Sam 9.13De îndată ce veţi intra în oraş, îl veţi găsi chiar înainte ca el să urce la locul înalt să mănânce. De altfel, poporul nu poate să mănânce înainte de venirea lui, fiindcă el este cel care binecuvântează jertfa. Numai după aceea pot să mănânce invitaţii. Urcaţi deci, fiindcă îl veţi găsi chiar acum!“ ;
1Sam 16.3-5Să-l chemi pe Iese la jertfă şi eu îţi voi face cunoscut ce trebuie să faci, iar tu unge-l pentru mine pe cel pe care ţi-l voi arăta“.
;
Gen 20.5Nu mi-a spus el: «Este sora mea»? Iar ea ... n-a spus şi ea: «Este fratele meu»? Cu inimă cinstită şi cu mâini nevinovate am făcut lucrul acesta“. ;
12. Apoi, când a oferit jertfele, Absalom a trimis după Ahitofel, ghilonitul, sfătuitorul lui David, în oraşul său Ghilo. Şi tot mai mulţi i se alăturau lui Absalom în complotul împotriva regelui.
Ios 15.51Gosen, Holon, Ghilo — unsprezece oraşe şi aşezările care aparţineau de ele.
;
Ps 41.9Chiar omul care era în pace cu mine, în care aveam încredere
şi care mânca pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea.
;
Ps 55.12-14Fiindcă nu un duşman m-a batjocorit,
altminteri aş fi putut suporta.
Nu cel ce mă urăşte cu înverşunare s-a îngâmfat împotriva mea,
altminteri m-aş fi putut ascunde de el.
;
Ps 3.1O, Iehova, de ce s-au înmulţit vrăjmaşii mei?
De ce se ridică atât de mulţi împotriva mea?
;
13. După un timp, cineva a venit la David şi i-a adus vestea aceasta: „Inima bărbaţilor lui Israel îl urmează pe Absalom“.
2Sam 15.6Aşa proceda Absalom cu toţi israeliţii care veneau la rege pentru judecată. Şi Absalom fura inima bărbaţilor lui Israel.
;
Jud 9.3Fraţii mamei lui au spus toate aceste cuvinte despre el în auzul tuturor proprietarilor de pământ din Sihem, astfel că inima lor s-a plecat spre Abimelec, căci ziceau: „Este fratele nostru“. ;
14. David le-a zis imediat tuturor slujitorilor săi care erau cu el în Ierusalim: „Sculaţi-vă şi să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom! Plecaţi repede, ca nu cumva, grăbindu-se, să ne ajungă din urmă, să aducă nenorocirea asupra noastră şi să lovească oraşul cu ascuţişul sabiei!“
2Sam 19.9Şi s-au iscat dispute în tot poporul, în toate triburile lui Israel. Ei ziceau: „Regele ne-a scăpat din mâna duşmanilor noştri şi tot el ne-a salvat din mâna filistenilor, iar acum a fugit din ţară, dinaintea lui Absalom. ;
Ps 3-titluO, Iehova, de ce s-au înmulţit vrăjmaşii mei?
De ce se ridică atât de mulţi împotriva mea?
;
15. Slujitorii regelui i-au zis regelui: „Iată, slujitorii tăi sunt aici pentru tot ce va alege domnul şi regele meu“.
16. Atunci regele a ieşit, urmat de toată casa lui. Şi regele a lăsat zece femei, concubine, să aibă grijă de casă.
Ps 3-titluO, Iehova, de ce s-au înmulţit vrăjmaşii mei?
De ce se ridică atât de mulţi împotriva mea?
;
2Sam 16.21-22Ahitofel i-a zis lui Absalom: „Culcă-te cu concubinele tatălui tău pe care le-a lăsat ca să aibă grijă de casă. Şi tot Israelul va auzi că te-ai făcut urât înaintea tatălui tău, iar mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări“. ;
17. Regele a ieşit, urmat de tot poporul; şi s-au oprit la Bet-Merhac.
18. Toţi slujitorii lui treceau pe lângă el; toţi cheretiţii, toţi peletiţii şi toţi gatiţii, şase sute de bărbaţi care îl urmaseră din Gat, treceau prin faţa regelui.
2Sam 8.18Benaia, fiul lui Iehoiada, era numit peste cheretiţi şi peletiţi, iar fiii lui David au devenit preoţi.
;
19. Atunci regele i-a zis lui Itai, gatitul: „De ce să vii şi tu cu noi? Întoarce-te şi locuieşte cu regele, căci eşti un străin, ba chiar eşti exilat din locul tău.
2Sam 18.2Apoi David a pus o treime din popor sub conducerea lui Ioab, o treime sub conducerea lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, şi o treime sub conducerea lui Itai, gatitul. Şi regele a zis poporului: „Voi ieşi şi eu cu voi“. ;
20. Ieri ai venit şi astăzi să te fac să rătăceşti cu noi, să mergi când merg eu şi unde merg eu? Întoarce-te şi ia-i şi pe fraţii tăi înapoi cu tine şi Iehova să manifeste bunătate iubitoare şi fidelitate faţă de tine“.
1Sam 23.13David s-a ridicat imediat cu oamenii săi, aproximativ şase sute de bărbaţi, au ieşit din Cheila şi s-au dus unde au putut. Saul a fost însă înştiinţat că David fugise din Cheila, astfel că a renunţat să mai iasă. ;
meniu prim"Înghite o broască dimineața și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei."
~ Nicholas Chamfort ~