Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 23

Setări Biblia
1. Iată ultimele cuvinte ale lui David: „Aşa vorbeşte David, fiul lui Iese, aşa vorbeşte bărbatul care a fost ridicat pe înălţimi, unsul Dumnezeului lui Iacob şi cel îndrăgit din melodiile lui Israel.
trimiteri 5SMS
2. Spiritul lui Iehova a vorbit prin mine şi cuvântul lui a fost pe limba mea.
trimiteri 1SMS
3. Dumnezeul lui Israel a vorbit, Stânca lui Israel mi-a spus: «Când cel ce domneşte peste oameni este drept şi domneşte în teamă de Dumnezeu,
trimiteri 4SMS
4. este ca lumina dimineţii, când soarele străluceşte într-o dimineaţă fără nori. Lumina şi ploaia fac să răsară iarba din pământ».
trimiteri 5SMS
5. Căci oare nu este la fel casa mea înaintea lui Dumnezeu? Fiindcă el a făcut cu mine un legământ de durată indefinită, bine întocmit în toate privinţele şi sigur. Întrucât acesta este toată salvarea mea şi toată plăcerea mea, oare nu de aceea îl va face el să înflorească?
trimiteri 3SMS
6. Dar cei netrebnici sunt îndepărtaţi cu toţii ca nişte mărăcini, căci nu pot fi luaţi cu mâna.
SMS
7. Dacă un om se atinge de ei, trebuie să fie înarmat cu un fier şi cu o suliţă şi ei vor fi arşi de tot în foc“.
SMS
8. Iată numele vitejilor lui David: Ioşeb-Basşebet, un tahchemonit, căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste opt sute de oameni pe care i-a ucis o dată.
SMS
9. Următorul a fost Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul dintre cei trei viteji care au fost cu David când i-au provocat pe filisteni. Aceştia se adunaseră acolo pentru luptă, iar bărbaţii lui Israel au bătut în retragere.
trimiteri 2SMS
10. El a fost cel care s-a ridicat şi i-a lovit pe filisteni până i-a obosit mâna şi i-a rămas lipită de sabie, astfel că Iehova a înfăptuit o mare salvare în ziua aceea. Iar poporul s-a întors după el doar ca să-i jefuiască pe cei ucişi.
SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 23 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Samuel >> Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 23 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~