Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 7

Setări Biblia
Lev 26.11-12
Îmi voi pune tabernacolul în mijlocul vostru şi sufletul meu nu va fi dezgustat de voi.
Deut 23.14
Căci Iehova, Dumnezeul tău, merge în mijlocul taberei tale ca să te scape şi să-i dea pe duşmanii tăi în mâna ta. Tabăra ta să fie sfântă, ca el să nu vadă ceva necuviincios la tine, să se întoarcă şi să nu te mai însoţească.
2Sam 5.2
Până mai ieri, când Saul era rege peste noi, tu îl conduceai pe Israel afară şi îl aduceai înăuntru. Şi Iehova ţi-a zis: «Tu îl vei păstori pe poporul meu, Israel, şi tu vei fi conducătorul lui Israel»“.
Ps 78.71-72
Din urma oilor care alăptează l-a adus ca păstor peste Iacob, poporul său, şi peste Israel, moştenirea sa.
Mat 2.6
«Şi tu, Betleeme din ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum oraşul cel mai neînsemnat dintre conducătorii lui Iuda, căci din tine va ieşi unul care va conduce, care-l va păstori pe poporul meu, Israel»“.
Fapt 20.28
Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu.
Pagina 1 din 1
capitolul 7 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 7 >> Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~