Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 19

Setări Biblia
11. Dar el a zis: „Du-te afară şi stai pe munte înaintea lui Iehova“. Şi iată că Iehova trecea şi un vânt mare şi puternic despica munţii şi sfărâma stâncile înaintea lui Iehova. (Iehova nu era în vântul acela.) Şi după vânt a fost un cutremur. (Iehova nu era în cutremurul acela.)
12. Şi după cutremur a fost un foc. (Iehova nu era în focul acela.) Şi după foc s-a auzit un glas liniştit şi domol.
13. Când Ilie l-a auzit, şi-a acoperit imediat faţa cu veşmântul său de profet, a ieşit afară şi a stat la intrarea peşterii. Şi iată că un glas i-a vorbit, zicându-i: „Ce faci aici, Ilie?“
14. El a răspuns: „Am fost cu adevărat gelos pentru Iehova, Dumnezeul armatelor, căci fiii lui Israel au părăsit legământul tău, au dărâmat altarele tale, i-au omorât cu sabia pe profeţii tăi şi numai eu am mai rămas. Şi ei caută să-mi ia sufletul“.
15. Atunci Iehova i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău în pustiul Damascului. Du-te acolo şi unge-l pe Hazael rege peste Siria.
16. Pe Iehu, nepotul lui Nimşi, să-l ungi rege peste Israel, iar pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, să-l ungi profet în locul tău.
17. Astfel, pe acela care va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu, iar pe acela care va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.
18. Şi am lăsat în Israel şapte mii de bărbaţi, toţi genunchii care nu s-au plecat înaintea lui Baal şi toate gurile care nu l-au sărutat“.
19. Atunci el a plecat de acolo şi l-a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, în timp ce acesta ara. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de tauri, iar el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a dus la el şi şi-a aruncat veşmântul de profet peste el.
20. Atunci el a lăsat taurii, a alergat după Ilie şi a zis: „Lasă-mă, te rog, să-mi sărut tatăl şi mama şi apoi te voi urma!“ Dar Ilie i-a spus: „Du-te şi întoarce-te, căci ce ţi-am făcut?“
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 19 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Regi >> Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 19 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~