Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 8
61. Inima voastră să fie întreagă faţă de Iehova, Dumnezeul nostru, umblând potrivit dispoziţiilor sale şi respectând poruncile sale ca în ziua aceasta“.
1Imp 11.4Când Solomon a îmbătrânit, soţiile i-au abătut inima ca să urmeze alţi dumnezei, iar inima lui n-a fost întreagă pentru Iehova, Dumnezeul său, ca inima tatălui său, David. ;
1Imp 15.3El a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care acesta le comisese înaintea lui, şi inima lui n-a fost întreagă pentru Iehova, Dumnezeul lui, ca inima strămoşului său David. ;
2Imp 20.3„Te implor, o, Iehova, aminteşte-ţi, te rog, că am umblat înaintea ta în adevăr şi cu o inimă întreagă şi că am făcut ce este bine în ochii tăi!“ Şi Ezechia a început să plângă în hohote.
;
SMS 62. Şi regele şi tot Israelul au oferit o mare jertfă înaintea lui Iehova.
2Cron 7.4Şi regele şi tot poporul au oferit jertfe înaintea lui Iehova. ;
SMS 63. Solomon a oferit jertfele de comuniune pe care trebuia să i le ofere lui Iehova — douăzeci şi două de mii de vite şi o sută douăzeci de mii de oi —, pentru ca regele şi toţi fiii lui Israel să inaugureze casa lui Iehova.
SMS 64. În ziua aceea regele a trebuit să sfinţească mijlocul curţii care este înaintea casei lui Iehova, fiindcă acolo a trebuit să aducă jertfa arsă, ofranda de cereale şi bucăţile de grăsime de la jertfele de comuniune, căci altarul de aramă care era înaintea lui Iehova era prea mic ca să încapă pe el jertfa arsă, ofranda de cereale şi bucăţile de grăsime de la jertfele de comuniune.
2Cron 7.7Atunci Solomon a sfinţit mijlocul curţii care era înaintea casei lui Iehova, fiindcă acolo a adus ofrandele arse şi bucăţile de grăsime de la jertfele de comuniune, căci pe altarul de aramă pe care-l făcuse Solomon nu puteau să încapă ofranda arsă, ofranda de cereale şi bucăţile de grăsime. ;
2Cron 4.1Apoi a făcut altarul de aramă: lungimea lui era de douăzeci de coţi, lăţimea de douăzeci de coţi şi înălţimea de zece coţi.
;
SMS 65. Şi Solomon, şi împreună cu el tot Israelul, o adunare mare venită din toată ţara — de la intrarea în Hamat până jos, la valea Egiptului —, a ţinut sărbătoarea înaintea lui Iehova, Dumnezeul nostru, şapte zile şi încă şapte zile, paisprezece zile.
1Imp 8.2Astfel, toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns la regele Solomon pentru sărbătoare în luna etanim, adică în luna a şaptea. ;
Lev 23.34„Vorbeşte-le fiilor lui Israel şi spune-le: «În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni este Sărbătoarea Colibelor pentru Iehova, timp de şapte zile. ;
Num 34.8De la muntele Hor să vă trasaţi graniţa până la intrarea în Hamat şi graniţa se va termina la Ţedad. ;
Ios 13.5ţara ghebaliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, până la intrarea în Hamat; ;
Jud 3.3cei cinci domnitori aliaţi ai filistenilor şi toţi canaaniţii, sidonienii şi heviţii care locuiau în munţii Liban, de la munţii Baal-Hermon până la intrarea în Hamat. ;
2Imp 14.25El a restabilit graniţa lui Israel, de la intrarea în Hamat până la marea Arabei, după cuvântul lui Iehova, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit prin slujitorul său Iona, fiul lui Amitai, profetul din Gat-Hefer. ;
Gen 15.18În ziua aceea Iehova a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Seminţei tale îi voi da această ţară, de la râul Egiptului până la fluviul cel mare, fluviul Eufrat: ;
Num 34.5La Aţmon graniţa se va întoarce spre valea Egiptului şi se va termina la Mare.
;
2Cron 7.8Şi Solomon a ţinut sărbătoarea şapte zile, şi împreună cu el tot Israelul, o adunare foarte mare venită din toată ţara — de la intrarea în Hamat până jos, la valea Egiptului. ;
SMS 66. În a opta zi a lăsat poporul să plece. Şi ei l-au binecuvântat pe rege şi s-au dus la casele lor, bucurându-se şi având inima veselă pentru tot binele pe care îl făcuse Iehova slujitorului său David şi poporului său, Israel.
2Cron 7.9-10Dar în a opta zi au ţinut o adunare solemnă, fiindcă şapte zile au ţinut inaugurarea altarului şi şapte zile sărbătoarea. ;
SMS
meniu prim”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~