Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 13
1. În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, regele lui Iuda, la Samaria a devenit rege peste Israel Ioahaz, fiul lui Iehu, şi a domnit şaptesprezece ani.
2. El a făcut ce este rău în ochii lui Iehova şi a umblat în păcatul lui Ieroboam, fiul lui Nebat, prin care acesta îl făcuse pe Israel să păcătuiască. Nu s-a îndepărtat de el.
3. Şi mânia lui Iehova s-a aprins împotriva lui Israel, astfel că i-a dat în mâna lui Hazael, regele Siriei, şi în mâna lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, în toate zilele lor.
4. După un timp, Ioahaz a îmbunat faţa lui Iehova, iar Iehova l-a ascultat, căci văzuse asuprirea lui Israel, fiindcă regele Siriei îi asuprea.
5. Atunci Iehova i-a dat lui Israel un salvator şi ei au ieşit de sub mâna Siriei. Fiii lui Israel au locuit în casele lor ca mai înainte.
6. (Dar nu s-au îndepărtat de păcatul casei lui Ieroboam, prin care acesta îl făcuse pe Israel să păcătuiască. A umblat în el şi chiar stâlpul sacru a rămas în picioare la Samaria.)
7. Căci lui Ioahaz nu-i rămăseseră alţi oameni decât cincizeci de călăreţi, zece care şi zece mii de pedeştri, fiindcă regele Siriei îi omorâse şi-i făcuse ca praful la treierat.
8. Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el şi lucrările lui de putere nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Israel?
9. În cele din urmă, Ioahaz a adormit alături de strămoşii lui şi a fost înmormântat în Samaria. În locul lui a început să domnească Ioas, fiul său.
10. În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, regele lui Iuda, a devenit rege peste Israel, în Samaria, Ioas, fiul lui Ioahaz, şi a domnit şaisprezece ani.
meniu prim"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~