Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 24
1. În zilele lui a urcat Nebucadneţar, regele Babilonului, şi Ioiachim a fost slujitorul său trei ani. Dar apoi s-a întors şi s-a răzvrătit împotriva lui.
2Cron 36.6Nebucadneţar, regele Babilonului, a urcat împotriva lui, l-a legat cu două obezi de aramă şi l-a dus în Babilon. ;
Ier 25.1-9Iată cuvântul despre tot poporul lui Iuda, cuvânt care a venit la Ieremia în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, adică în primul an al lui Nebucadreţar, regele Babilonului, ;
Dan 1.1În al treilea an al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, Nebucadneţar, regele Babilonului, a venit la Ierusalim şi a pornit asediul împotriva lui. ;
SMS 2. Atunci Iehova a trimis împotriva lui trupe de jefuitori caldeeni, trupe de jefuitori sirieni, trupe de jefuitori moabiţi şi trupe de jefuitori dintre fiii lui Amon. Le-a trimis împotriva lui Iuda ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Iehova prin slujitorii săi profeţi.
Ier 25.9iată că trimit să fie aduse toate familiile de la nord“, zice Iehova, „da, trimit după Nebucadreţar, regele Babilonului, slujitorul meu, şi îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, precum şi împotriva tuturor acestor naţiuni dimprejur. Le voi distruge cu desăvârşire, voi face din ele o pricină de uimire şi ţinta fluierăturilor şi vor fi devastate pe timp indefinit. ;
Ier 32.28De aceea, aşa a spus Iehova: «Iată că dau oraşul acesta în mâna caldeenilor şi în mâna lui Nebucadreţar, regele Babilonului, şi el îl va cuceri. ;
Ezec 19.8Atunci naţiunile din provinciile din jur s-au ridicat împotriva lui şi şi-au întins plasa peste el. A fost prins în groapa lor. ;
2Imp 20.17«Iată că vin zile când tot ce este în casa ta şi tot ce-au agonisit strămoşii tăi până în ziua aceasta va fi dus în Babilon. Nu va rămâne nimic», a spus Iehova. ;
2Imp 21.12De aceea, aşa a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel: «Iată că voi aduce o nenorocire asupra Ierusalimului şi a lui Iuda, astfel că tuturor celor ce vor auzi despre aceasta le vor ţiui urechile. ;
2Imp 23.27Dar Iehova a spus: „Şi pe Iuda îl voi îndepărta dinaintea ochilor mei, aşa cum l-am îndepărtat pe Israel, şi voi respinge acest oraş pe care l-am ales, da, Ierusalimul, şi casa despre care am spus: «Acolo va rămâne numele meu»“.
;
SMS 3. Lucrul acesta s-a întâmplat cu Iuda numai din porunca lui Iehova, ca să fie îndepărtat dinaintea ochilor săi din cauza păcatelor lui Manase, după toate câte făcuse el,
2Imp 21.2El a făcut ce este rău în ochii lui Iehova, după lucrurile dezgustătoare ale naţiunilor pe care Iehova le izgonise dinaintea fiilor lui Israel. ;
2Imp 23.26Totuşi, Iehova nu s-a întors din mânia sa cea mare, care se aprinsese împotriva lui Iuda, din cauza tuturor lucrurilor jignitoare prin care Manase îi făcuse să-l provoace la mânie. ;
SMS 4. precum şi din cauza sângelui nevinovat pe care acesta îl vărsase, umplând Ierusalimul cu sânge nevinovat; şi Iehova n-a vrut să ierte.
2Imp 21.16Manase a vărsat şi sânge nevinovat, atât de mult, încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, şi asta în afară de păcatul cu care l-a făcut pe Iuda să păcătuiască, făcând ce este rău în ochii lui Iehova. ;
SMS 5. Celelalte fapte ale lui Ioiachim şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Iuda?
SMS 6. În cele din urmă, Ioiachim a adormit alături de strămoşii lui şi în locul lui a început să domnească Ioiachin, fiul său.
2Cron 36.6-8Nebucadneţar, regele Babilonului, a urcat împotriva lui, l-a legat cu două obezi de aramă şi l-a dus în Babilon. ;
Ier 22.18-19De aceea, iată ce a spus Iehova despre Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: «Nimeni nu va scoate vaiete pentru el: „Vai, fratele meu! Vai, sora mea!“ Nimeni nu va scoate vaiete pentru el: „Vai, stăpâne! Vai, gloria lui!“ ;
Ier 36.30De aceea, iată ce a spus Iehova împotriva lui Ioiachim, regele lui Iuda: «Nu va avea pe nimeni care să stea pe tronul lui David şi corpul său mort va fi aruncat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii. ;
SMS 7. Regele Egiptului n-a mai ieşit niciodată din ţara lui, căci regele Babilonului luase tot ce era al regelui Egiptului, de la valea Egiptului până la fluviul Eufrat.
Ier 37.5-7Şi o armată a faraonului a ieşit din Egipt. Caldeenii care asediau Ierusalimul au auzit vestea despre ea, de aceea s-au retras din jurul Ierusalimului. ;
Ier 46.2Privitor la Egipt, la armata faraonului Neco, regele Egiptului, care se găsea lângă fluviul Eufrat, la Carchemiş, pe care Nebucadreţar, regele Babilonului, l-a înfrânt în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: ;
SMS 8. Ioiachin avea optsprezece ani când a început să domnească şi a domnit trei luni la Ierusalim. Numele mamei lui era Nehuşta. Ea era fiica lui Elnatan din Ierusalim.
2Cron 36.9Ioiachin avea optsprezece ani când a început să domnească şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău în ochii lui Iehova. ;
SMS 9. El a făcut ce este rău în ochii lui Iehova, întocmai cum făcuse tatăl său.
SMS 10. În timpul acela, slujitorii lui Nebucadneţar, regele Babilonului, au urcat la Ierusalim şi au asediat oraşul.
Dan 1.1În al treilea an al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, Nebucadneţar, regele Babilonului, a venit la Ierusalim şi a pornit asediul împotriva lui. ;
SMS
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~