Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 24

Setări Biblia
Ier 25.9
iată că trimit să fie aduse toate familiile de la nord“, zice Iehova, „da, trimit după Nebucadreţar, regele Babilonului, slujitorul meu, şi îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, precum şi împotriva tuturor acestor naţiuni dimprejur. Le voi distruge cu desăvârşire, voi face din ele o pricină de uimire şi ţinta fluierăturilor şi vor fi devastate pe timp indefinit.
Ier 32.28
De aceea, aşa a spus Iehova: «Iată că dau oraşul acesta în mâna caldeenilor şi în mâna lui Nebucadreţar, regele Babilonului, şi el îl va cuceri.
Ezec 19.8
Atunci naţiunile din provinciile din jur s-au ridicat împotriva lui şi şi-au întins plasa peste el. A fost prins în groapa lor.
2Imp 20.17
«Iată că vin zile când tot ce este în casa ta şi tot ce-au agonisit strămoşii tăi până în ziua aceasta va fi dus în Babilon. Nu va rămâne nimic», a spus Iehova.
2Imp 21.12
De aceea, aşa a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel: «Iată că voi aduce o nenorocire asupra Ierusalimului şi a lui Iuda, astfel că tuturor celor ce vor auzi despre aceasta le vor ţiui urechile.
2Imp 23.27
Dar Iehova a spus: „Şi pe Iuda îl voi îndepărta dinaintea ochilor mei, aşa cum l-am îndepărtat pe Israel, şi voi respinge acest oraş pe care l-am ales, da, Ierusalimul, şi casa despre care am spus: «Acolo va rămâne numele meu»“.
Pagina 1 din 1
capitolul 24 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 24 >> Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 24 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~